"Turcia va lansa curand o ofensiva de amploare impotriva organizatiei teroriste Stat Islamic", a declarat Mevlut Cavusoglu, ministrul turc de Externe, dupa o intrevedere cu secretarul de Stat american, John Kerry, in Malaysia, cu ocazia reuniunii Asociatiei Natiunilor din Asia de Sud-Est (Asean).
"Avioane militare americane au inceput sa soseasca in Turcia", a confirmat Cavusoglu, referindu-se la cooperarea cu Statele Unite in combaterea terorismului.
Avioane militare americane au decolat, miercuri, pentru prima data dintr-o baza din Turcia pentru misiuni de atacare a pozitiilor teroriste din Siria.
Statele Unite incurajeaza de mult timp Turcia sa intensifice operatiunile impotriva retelei teroriste Stat islamic. Turcia a pus la dispozitia Statelor Unite baza de la Incirlik recent, dupa un atac terorist soldat cu zeci de morti, scrie MEDIAFAX.
O coalitie internationala coordonata de Statele Unite efectueaza de aproape un an raiduri asupra unor presupuse pozitii teroriste din Irak si Siria. Potrivit unui raport al organizatiei independente Airwars, raidurile coalitiei s-au soldat cu moartea a cel putin 459 de civili, in ultimul an, in Irak si Siria.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Turcia intensifica operatiunile militare impotriva membrilor SI din Siria.