"Atunci cand sunt ascultate toate vocile, cand oamenii stiu ca participa la procesul politic, o tara progreseaza", a declarat Obama intr-o conferinta de presa organizata alaturi de premierul Etiopiei, Hailemariam Desalegn.

Este prima data cand un presedinte american in functie efectueaza o vizita in Etiopia, o economie in crestere care pana recent era afectata de saracie si foamete. Barack Obama a sosit duminica dupa-amiaza in Etiopia, dupa vizita efectuata in Kenya, tara in care a trait tatal sau.

In pofida progreselor politice si economice din Etiopia, exista preocupari grave referitoare la respectarea drepturilor civice. In alegerile din mai, partidul de guvernamant a castigat toate locurile din Parlament. In plus, Etiopia are probleme grave la capitolul libertatii presei, fiind a a doua tara din lume, dupa Eritreea, din punctul de vedere al numarului de ziaristi aflati in detentie. Inaintea vizitei lui Obama, regimul din Etiopia a eliberat cativa jurnalisti si bloggeri.

Luni dupa-amiaza, Barack Obama va participa la o reuniune a Uniunii Africane pe tema crizei din Sudanul de Sud, relateaza MEDIAFAX. "Conditiile din Sudanul de Sud se inrautatesc. Daca nu se va ajunge la un acord pana la termenul-limita din 17 august, Statele Unite si partenerii vor trebui sa analizeze alte optiuni", a spus Obama, sugerand impunerea de sanctiuni economice si militare.