Textul de lege care prelungeste sectiunea 215 a Patriot Act ce sta la baza strangerii de date nu va putea fi adoptat pana duminica seara, deschizand calea unei suspendari a strangerii de date, potrivit senatorilor.

"Incepand din aceasta seara, angajatii NSA care consulta baza de date (cu apelurile telefonice americane) nu vor mai putea sa faca acest lucru, gratie senatorului Rand Paul", care a blocat procedura, a declarat furios senatorul Richard Burr, presedintele Comisiei pentru Serviciile de Informatii din Senat, scrie MEDIAFAX.

Casa Alba a prevazut in aceasta saptamana ca toate serverele NSA care colecteaza metadate ale apelurilor telefonice americane (ora, durata, numar de apel) sa inceteze sa mai functioneze de la ora locala 00.01 (07.01 ora Romaniei) daca Senatul nu va prelungi autoritatea legala a programului.

O sursa apropiata liderului majoritatii din Senat, Mitch McConnell, a anuntat ca examinarea textului blocat duminica seara va continua toata saptamana, cu un vot final anticipat pentru "marti sau miercuri".
Astfel, ar fi redeschisa calea catre o restabilire a autoritatii legale de strangere de metadate de catre NSA. Senatorul Rand Paul, republican libertarian si candidat la investitura republicana pentru alegerile prezidentiale din 2016, s-a declarat multumit ca "Patriot Act expira in aceasta seara".

Dar senatorul de Kentucky, care a stiut sa intoarca in favoarea sa procedura legislativa complicata a Senatului american, a parut totusi foarte izolat.