Joe Biden l-a sunat luni pe Haidar al-Abadi pentru "a reafirma sprijinul Statelor Unite pentru lupta Guvernului irakian impotriva retelei Stat Islamic", a anuntat Casa Alba. Aceasta conversatie telefonica a avut loc in contextul unor critici la adresa administratiei presedintelui Barack Obama, generate de acuzatiile aduse armatei irakiene de catre secretarul american al Apararii, Ash Carter.
Seful Pentagonului a acuzat duminica armata irakiana de lipsa de vointa in lupta impotriva jihadistilor din cadrul SI. "Se pare ca fortele irakiene pur si simplu nu au aratat vointa de lupta", a declarat Carter intr-un interviu pentru CNN.
Potrivit Casei Albe, vicepresedintele Biden i-a recunoscut premierului al-Abadi "sacrificiul enorm si curajul fortelor irakiene in ultimele 18 luni la Ramadi si in alte zone". De asemenea, el a salutat decizia Guvernului irakian de a mobiliza trupe suplimentare in contextul pregatirii unei contraofensive. In prezent, aproximativ 3.000 de militari americani se afla in Irak pentru a antrena fortele irakiene, dar nu sunt in apropierea zonelor de lupta, relateaza MEDIAFAX.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Joe Biden asigura premierul irakian in legatura cu sprijinul SUA in lupta impotriva SI.