Oficiali de rang inalt din cadrul serviciilor secrete americane au admis, in trecut, esecuri in anticiparea miscarii de protest Primavara Araba, care a generat schimbari de regimuri in Orientul Mijlociu si in nordul Africii, relateaza MEDIAFAX.

Dar, potrivit lui Michael Morell, CIA considera ca miscarile de protest din tarile arabe se vor dovedi devastatoare pentru Al-Qaida. "Expertii CIA au crezut ca revoltele populare vor afecta capacitatile retelei Al-Qaida, transmitand aceasta evaluare liderilor politici", scrie Morell intr-o carte care va fi publicata saptamana viitoare. "In schimb, Primavara Araba s-a dovenit a fi benefica pentru extremistii islamisti din Orientul Mijlociu si din nordul Africii. Din perspectiva combaterii terorismului, Primavara Araba a devenit iarna...", subliniaza fostul director-adjunct al Agentiei Centrale de Informatii.