"Bilantul cutremurelor a ajuns la 6.204 morti. Alte 13.932 de persoane au fost ranite", a comunicat vineri dimineata Centrul nepalez pentru Operatiuni de Urgenta. Alte peste 100 de persoane au murit in India si China in urma cutremurului de 7,9 grade produs pe 25 aprilie, scrie MEDIAFAX.

Crucea Rosie a anuntat ca zonele greu accesibile situate in apropierea cutremurului sunt "total devastate". Aproximativ 1,4 milioane de oameni au nevoie urgenta de alimente si apa, iar numarul persoanelor afectate de seisme se ridica la sapte milioane. Nepalul are 28 de milioane de locuitori. Un cutremur de 7,9 grade s-a produs pe 25 aprilie in Nepal, provocand avalanse de amploare si fiind urmat de zeci de replici de intensitate mare.