Park Geun-hye este la curent cu intentia premierului de a demisiona, despre care a afirmat ca este "regretabila", potrivit biroului presedintiei.
Indemnurile la demisia lui Lee Wan-koo au aparut dupa ce un magnat, Sung Woan-jong, a fost gasit spanzurat de un copac, la Seul, pe 9 aprilie, o aparenta sinucidere. Magnatul, anchetat pentru frauda si mita, a lasat un bilet de adio cu o lista a numelor si sumelor de bani pe care le-a dat unor oficiali de rang inalt, printre care si colaboratori ai presedintei. Lee Wan-koo si alti sapte politicieni cu legaturi cu presedinta sud-coreeana sunt anchetati. O echipa speciala de procurori a fost creata pentru a investiga cazul. El a negat ferm acuzatiile care i se aduc, in contextul escaladarii scandalului. "Daca exista vreo proba, imi voi da viata. Ca premier, voi accepta mai intai ancheta Procuraturii", a spus el, scrie MEDIAFAX.
Park Geun-hye a declarat ca ia acuzatiile foarte in serios. Inainte sa plece intr-o vizita in America Centrala si de Sud, ea a condamnat coruptia politicienilor sud-coreeni. "Coruptia si raul adanc inradacinat sunt probleme care conduc la luarea vietii oamenilor. Luam acest lucru foarte in serios", a spus ea.
"Este necesar sa ne asiguram ca punem aceasta probema ca problema de reforma politica. Nu voi ierta pe nimeni care se face vinovat de coruptie", a avertizat presedinta. Ea se afla in Peru si urmeaza sa revina in tara pe 27 aprilie.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Premierul sud-coreean Lee Wan-koo a demisionat.