Noua doctrina de securitate a Ucrainei considera "agresiunea" Rusiei un "factor de perspectiva indelungata", potrivit presedintelui Consiliului National de Securitate de la Kiev, Oleksandr Turcinov.

"Aderarea la NATO este singura garantie externa de securitate care poate proteja suveranitatea si integritatea teritoriala ale Ucrainei", a declarat Turcinov.

Noua doctrina de securitate a Ucrainei va atrage in mod sigur replica vehementa a Rusiei, care a anexat regiunea ucraineana Crimeea in 2014 si este acuzata de sustinerea conflictului separatist est-ucrainean, soldat cu peste 6.000 de morti. Rusia se opune dur aderarii Ucrainei la NATO.