"Am ajuns la solutii privind parametrii-cheie ai programului nuclear iranian, in cadrul unui plan comun de actiuni", a spus Federica Mogherini, citata de CNN.

Capacitatile Iranului de purificare a materiilor prime nucleare vor fi limitate, singura centrala de imbogatire a uraniului urmand sa ramana Natanz, a explicat Mogherini, scrie MEDIAFAX.

"Suntem pregatiti sa ajungem la un acord-cadru privind programul nuclear", explica, anterior, Mohamed Jawad Zarif, ministrul de Externe al Iranului. "S-a ajuns la un acord privind parametrii-cheie ai programului nuclear", a confirmat presedintele Iranului, Hassan Rohani.

Reprezentantii Iranului si ai grupului P5+1 (SUA, M.Britanie, Franta, China, Rusia si Germania), reuniti in orasul elvetian Lausanne, "sunt pregatiti sa inceapa rapid elaborarea acordului"", a explicat Mohamed Zarif. Potrivit unor surse occidentale, regimul islamist de la Teheran ar urma sa suspende cu 66% actualele capacitati de purificare a uraniului, iar activitatile nucleare iraniene ar urma sa fie monitorizate timp de zece ani. Negocierile au fost prelungite, noul termen-limita fiind stabilit pentru 30 iunie. Occidentul si Israelul acuza Iranul ca incearca sa fabrice armament nuclear sub paravanul unui program atomic civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzatiile.