Tentativele anterioare de recucerire a orasului simbolic au esuat, iar la cateva ore dupa declansarea operatiunii de luni, armata a anuntat ca inca nu a reusit sa patrunda in Tikrit. Redobandirea controlului asupra acestui oras va ajuta fortele irakiene sa asigure o ruta majora de aprovizionare pentru o viitoare operatiune de recucerire a orasului Mosul, al doilea ca marime din Irak, care este controlat de militantii islamisti din iunie.

Televiziunea de stat Al-Iraqiya a relatat ca fortele irakiene ataca din diferite directii, sustinute de artilerie si atacuri aeriene ale avioanelor de vanatoare. Potrivit sursei citate, militantii gruparii Stat Islamic au fost inlaturati din unele zone situate in afara orasului Tikrit, capitala provinciei Salauhddin, scrie MEDIAFAX.