Statele Unite, care acuza Phenianul ca se afla in spatele atacului cibernetic, au adaugat vineri pe lista lor neagra alti zece oficiali de rang inalt ai regimului, agentia nord-coreeana de informatii precum si doua companii ce au legaturi cu sectorul militar al regimului comunist. Casa Alba a avertizat ca este vorba despre prima faza a raspunsului sau la atacul informatic, pe care Phenianul dezminte ca l-ar fi comis.

In urma atacului, la sfarsitul lui noiembrie, Sony Pictures a anuntat initial ca anuleaza lansarea filmului "The Interview", care are ca subiect o tentativa de asasinare a liderului nord-coreean Kim Jong-un de catre CIA. Hackerii au amenintat cu atentate in salile de cinema.

FBI a declarat ca Phenianul este la originea acestei manevre, dar unii specialisti se indoiesc de acest lucru.

Ministerul nord-coreean al Afacerilor Externe a declarat ca refuzul Washingtonului de a lansa o ancheta comuna este semnul "constiintei sale incarcate". "Actiunile persistente si unilaterale ale Casei Albe si adoptarea de sanctiuni (...) dovedesc in mod evident ca aceasta nu a renuntat la aversiunea si ostilitatea sa inveterata" fata de Coreea de Nord, a declarat un purtator de cuvant citat de agentia oficiala KCNA.

Coreea de Nord a fost deja supusa unor sanctiuni internationale legate de programul sau nuclear controversat.
Noile sanctiuni nu vor face decat sa intareasca hotararea Phenianului de a face din programul sau militar o prioritate, a adaugat purtatorul de cuvant.

Aceasta este prima riposta revendicata oficial de Washington de la atacul impotriva Sony Pictures, semnata de un misterios grup de hackeri "Gardienii Pacii". Coreea de Nord a fost recent victima unor intreruperi gigantice de Internet, dar Washingtonul a refuzat sa recunoasca sau sa dezminta responsabilitatea.