Politia turca a lansat duminica dimineata o operatiune impotriva institutiilor de presa care il sustin pe predicatorul islamist Fethullah Gulen, un rival al presedintelui Recep Tayyip Erdogan. Cel putin 27 de persoane, in special jurnalisti, au fost arestate in cursul acestor raiduri, efectuate in 13 orase din Turcia. Printre jurnalistii arestati se numara, de asemenea, redactorul-sef al publicatiei Zaman, unul dintre cele mai importante cotidiene din tara, scrie MEDIAFAX.

Sefa diplomatiei europene Federica Mogherini si Johannes Hahn, comisarul insarcinat cu Politica de Vecinatate si Negocieri de Aderare, au apreciat intr-un comunicat ca actiunile politiei turce sunt "incompatibile cu libertatea presei".

"Aceste operatiuni sunt contrare valorilor Uniunii Europene la care Turcia vrea sa adereze", au afirmat cei doi oficiali europeni de rang inalt, care au efectuat o vizita in Turcia, la inceputul lui decembrie.

La randul rau, Washingtonul a cerut autoritatilor turce sa respecte libertatea presei, independenta justitiei si "principiile democratice". "In calitate de prieteni si aliati ai Turciei, indemnam autoritatile de la Ankara sa se asigure ca actiunile lor nu incalca aceste valori-cheie si propriile principii democratice", a declarat purtatotul de cuvant al Departamentului american de Stat, Jennifer Psaki.