Circulatia rutiera pe mai multe strazi din sectoarele 2 si 12 din Budapesta a fost inchisa marti dimineata, a anuntat Autoritatea pe site. Personal de la Autoritate a intervenit in noaptea de luni spre marti in aproape 200 de locuri pe strazi blocate de copaci si fire de electricitate, se arata pe site. De asemenea, persoane din 235 de zone izolate au primit asistenta.

Peste 6.300 de familii din Budapesta au ramas fara curent electric in noaptea de luni spre marti, potrivit Autoritatii. Mai multe linii de autobuz din Buda opereaza pe trasee modificate.

Numeroase drumuri sunt acoperite de gheata, iar traficul rutier era inchis in judetele Borsod-Abauj-Zemplen si Heves in nordul tarii, dar si in judetul Pest, in centru. Autoritatea pentru managementul dezastrelor i-a avertizat pe soferi si pietoni sa adopte masuri suplimentare de precautie atunci cand pleaca de acasa.