Deputatii alesi in urma alegerilor legislative anticipate de la 26 octombrie, intre care numerosi combatanti si activisti ai societatii civile, au intonat imnul national in deschiderea sesiunii.

Ei au respectat apoi un moment de reculegere in memoria celor aproximativ 100 de manifestanti ucisi in februarie in Piata Independentei, epicentrul miscarii proeuropene de contestare care a determinat inlaturarea de la putere a regimului prorus, precum si a soldatilor si civililor ucraineni morti in conflictul cu separatistii prorusi din est (4.300 de morti incepand din aprilie).

Ceremonia traditionala a fost insa modificata. Conform Constitutiei, prima sesiune a noii legislaturi trebuie deschisa de deputatul cel mai in varsta, in acest caz Iuhim Zviaghilski, acuzat de presa ca ii sustine pe separatisti si ca este un fost aliat al presedintelui prorus Viktor Ianukovici, destituit in februarie dupa ce a fugit in Rusia.

Pentru a pune capat controversei, aceasta procedura a fost incredintata presedintelui legislaturii precedente, Oleksandr Turcinov. Deputatii au citit juramantul impreuna, iar textul, care a fost semnat de deputata Nadia Savcenko, pilot al armatei ucrainene arestata in iulie in Rusia si plasata in detentie, a fost proiectat pe un ecran gigantic.

Savcenko, care a luptat impotriva separatistilor prorusi, este acuzata in Rusia pentru moartea a doi jurnalisti de la televiziunea publica rusa in estul Ucrainei, in iunie. Ea a fost prima pe lista electorala a partidului Batkivscina al fostului premier Iulia Timosenko.