Organizatia Stat Islamic le-a cerut luni sustinatorilor sai sa ucida cetateni ai tarilor din cadrul coalitei internationale formate pentru combaterea gruparii extremiste in Irak si Siria, in special americani si francezi, relateaza AFP.

"Daca puteti ucide un necredincios american sau european - in special francezii rai si murdari - sau un australian, un canadian sau orice (...) cetatean al tarilor care au intrat intr-o coalitie impotriva Statului Islamic, atunci contati pe Allah si ucideti-i in orice fel posibil", a declarat Abu Mohammed al-Adnani, purtatorul de cuvant al SI intr-un mesaj publicat in mai multe limbi, scrie MEDIAFAX.

Statele Unite si Franta sunt cele doua tari care au desfasurat pana in prezent atacuri aeriene in Irak asupra unor pozitii ale SI, o grupare care a declarat in iulie un "califat" in Siria si Irak, unde controleaza sectoare vaste.