"Raspunsul la strategia (americana) de atacuri globale rapide este de a ne moderniza fortele si resursele strategice nucleare, rachetele strategice, fortele maritime si aerospatiale", a declarat Rogozin, citat de agentia de presa Interfax. Ministrul, care a fost numit miercuri la conducerea Comisiei militaro-industriale ruse de catre presedintele Vladimir Putin, a precizat ca aceasta modernizare nu va depasi "planurile deja aprobate".

"Uneori avem impresia ca cineva vrea sa lanseze o noua «cursa a inarmarii». Nu ne vom angaja evident in aceasta cursa. Este absolut exclus", asigurase anterior Putin, facand referire la Statele Unite, in cadrul unei reuniuni consacrate programului de inarmare rus pentru 2016-2025. Promovat de administratia Bush din 2001, sistemul de atac global rapid ("Prompt Global Strike") trebuie sa fie format din arme de mare putere, dar nu nucleare, lansate din Statele Unite si capabile sa loveasca oriunde in lume in decurs de o ora.