"Un numar tot mai mare de trupe rusesti intervine in mod direct in luptele de pe teritoriul ucrainean", a scris Pyatt intr-un mesaj postat pe Twitter. Moscova este "de-acum implicata in mod direct in confruntari" si si-a trimis "sistemul de aparare antiaeriana cel mai recent, care include Pantir-S1" in estul Ucrainei, a adaugat diplomatul, potrivit MEDIAFAX.

Un sistem de rachete antiaerian rus de tip Pantir S1, numit si SA-22, a fost detectat in regiunea de est a Ucrainei, aflata sub controlul separatistilor prorusi, a anuntat miercuri un diplomat al NATO. Sistemul "SA-22 este in prezent in zona", a afirmat acest diplomat, sub protectia anonimatului, reamintind ca un alt tip de rachete, SA-11 sau Buk, este suspectat ca ar fi la originea tirului care a cauzat prabusirea unui avion al Malaysia Airlines pe 17 iulie, soldata cu 298 de morti.

Sistemele de rachete Pantir S1 (sau SA-22 in clasificarea NATO) sunt capabile sa atinga orice tinte aeriene pe o raza de 20 de kilometri si la o altitudine de 15 kilometri. Ele pot viza patru tinte simultan, iar rachetele lor pot atinge o viteza de 1.300 de metri pe secunda. Diplomatul a evocat, de asemenea, "informatii ucrainene credibile", afirmand ca "in Ucraina au loc incursiuni ale trupelor ruse".