"Fara indoiala, sunt necesare negocieri si consultari, pentru a incerca sa gasim o solutie pasnica in acest conflict, insa, sincer vorbind, nu cred ca putem obtine rezultate urmand doar calea diplomatica", a declarat Turcinov, intr-un interviu pentru postul de televiziune ucrainean Kanal 5, scrie MEDIAFAX.

"Doar armata ucraineana este in stare sa puna capat acestui razboi, eliberand complet regiunile Donetk si Lugansk", a subliniat presedintele Parlamentului ucrainean.

In opinia lui Turcinov, "Rusia considera Ucraina drept parte componenta a imperiului la care viseaza".

"(Presedintele rus, Vladimir) Putin desfasoara un razboi impotriva intregii Ucraine. El are scopul de a distruge Ucraina independenta si democratica", a adaugat el.

Oficialul ucrainean si-a exprimat speranta ca operatiunea din estul Ucrainei se va incheia pana in octombrie, cand ar putea avea loc alegeri parlamentare anticipate, relateaza agentia RIA Novosti.