Raidurile aeriene au vizat pozitii militare din zona Beit Lahiya, in nordul teritoriului palestinian.

Deocamdata nu au fost semnalate victime. Trei rachete lansate din Fasia Gaza au cazut, marti, in sudul Israelului, in pofida armistitiului, iar premierul Benjamin Netanyahu a ordonat actiuni de riposta ale armatei israeliene.

SUA exprima "preocupare" pentru reluarea ostilitatilor in Fasia Gaza, atribuind vina miscarii Hamas

Statele Unite au exprimat "preocupare" in legatura cu reluarea ostilitatilor intre Israel si militantii palestinieni, atribuind responsabilitatea miscarii islamiste Hamas, care detine controlul asupra Fasiei Gaza, potrivit MEDIAFAX.

"Suntem foarte preocupati de ceea ce s-a intamplat astazi, condamnam reluarea atacurilor cu rachete; Israelul are dreptul sa se apere de aceste atacuri", a declarat Marie Harf, purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat american.

"Denuntam intreruperea armistitiului in Fasia Gaza", a subliniat Harf.

Negocierile organizate la Cairo intre reprezentantii palestinienilor si Israelului pentru prelungirea armistitiului in Fasia Gaza nu au inregistrat progrese, au anuntat negociatorii palestinieni, in contextul reluarii confruntarilor armate. "Nu exista progrese", a declarat Azzam al-Ahmed, seful delegatiei negociatorilor palestinieni de la Cairo.