"Ceea ce se intampla in Irak este ilustrarea esecului total al aventurii pe care au angajat-o, inainte de toate, Statele Unite si Marea Britanie si asupra careia au pierdut controlul definitiv", a declarat Lavrov, citat de agentiile ruse.

"In urma cu 11 ani, presedintele Statelor Unite a anuntat victoria democratiei in Irak. De atunci, situatia s-a degradat in mod exponential", a adaugat el.

"Am avertizat de mult timp ca aventura lansata de catre americani si englezi va sfarsi rau", a continuat el, adaugand ca Moscova nu se bucura, "in prezent, ca previziunile i s-au adeverit".

"Unitatea Irakului este in discutie. Exista o explozie de terorism deoarece fortele de ocupatie nu au acordat practic nicio atentie procesului intern, nu au facut nimic pentru un dialog national", a afirmat el.

Dupa doi ani si jumatate de la retragerea trupelor americane, care au invadat Irakul in 2003, combatanti islamisti au preluat controlul asupra unei importante parti a nord-vestului tarii, in fata unei armate in deruta, si se apropie de capitala, Bagdad.