Paolo Pigni, directorul centrului de la Cesano Boscono, unde Silvio Berlusconi va desfasura munca in interesul general o data pe saptamana, timp de patru ore, a declarat ca fostul premier italian va lucra in cadrul sectiei pentru pacientii cu Alzheimer.
"In conformitate cu acordurile" intre parti - tribunal, centrul medical, Caritas si Silvio Berlusconi, "fostul premier va sosi la azilul din Cesano Boscono la 9 mai, incepand cu ora 09.45", a precizat Paolo Pigni.
Berlusconi va lucra in sectia rezervata persoanelor diagnosticate cu dementa senila, in special Alzheimer, unde pacientii au dimineata program de plimbare, lectura, scris si jocuri.
Fostul premier italian, in varsta de 77 de ani, a fost condamnat definitiv in august anul trecut la patru ani de inchisoare pentru frauda fiscala, dar trebuie sa ispaseasca doar unul. Avocatii sai au cerut ca fostul premier sa beneficieze de regimul de munca de interes general mai degraba decat sa fie arestat la domiciliu, ceea ce ii ofera mai multa libertate de miscare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Berlusconi va ingriji pacienti cu Alzheimer la un centru medical de langa Milano.