Ministrul Lavrov a afirmat ca "propaganda americana" urmareste "denigrarea Rusiei, denigrarea celor care protesteaza fata de actiunile ilegale ale autoritatilor de la Kiev, care intentioneaza sa interzica limba rusa si sa-i prezinte pe toti rusii si rusofonii drept inamici care trebuie ucisi".

Secretarul de Stat american John Kerry a acuzat joi Moscova ca nu a luat nicio initiativa pentru aplicarea acordului incheiat la Geneva si a avertizat in legatura cu o "eroare costisitoare" in acest sens.

De asemenea, seful diplomatiei americane a acuzat postul de televiziune Russia Today, finantat de Kremlin, ca "promoveaza viziunea fantezista a presedintelui Vladimir Putin in legatura cu ceea ce se intampla in teren".

In replica, Lavrov a criticat declaratiile omologului sau american si a aparat postul Russia Today, afirmand ca acesta este un concurent "serios" al CNN si BBC.

"Ne acuza ca am pus in functiune masina de propaganda a lui Putin, Russia Today, iar John Kerry a afirmat acest lucru in declaratia sa, pe un ton inacceptabil, acuzator", a afirmat ministrul rus de Externe.

"O astfel de declaratie privind presa nu este fara indoiala politicoasa", a adaugat Lavrov.