Dupa trei decenii de industrializare si urbanizare accelerata, cea de-a doua economie mondiala, unde 70% din energie este furnizata de centralele pe carbune, se confrunta in ultimele luni cu o grava poluare atmosferica.

Deteriorarea mediului reprezinta "un avertisment al naturii in fata unui model de dezvoltare orb si ineficient", a apreciat premierul Li Keqiang, intr-un discurs sustinut in deschiderea sesiunii anuale a Adunarii Nationale Populare (ANP) de la Beijing.

"Trebuie sa declaram cu fermitate razboi poluarii, asa cum am facut impotriva saraciei", a subliniat premierul chinez, care a preluat conducerea Guvernului de la Beijing in urma cu un an.

"50.000 de centrale pe carbune vor fi inchise in cursul acestui an", centralele termice vor fi modernizate si "sase milioane de masini vechi vor fi scoase din circulatie", a precizat premierul Li Keqiang.

El a mai declarat, fara sa detalieze, ca autoritatile de la Beijing vor stabili un plafon pentru consumul de energie, iar masuri vor fi luate pentru a limita poluarea apei, protectia solului si refacerea zonelor desertificate. Poluarea atmosferica a devenit unul dintre principalele subiecte de nemultumire a chinezilor, satui sa se sufoce si sa asiste la cresterea numarului de cancere de plamani in zonele urbane.