"Polonia a solicitat NATO convocarea de urgenta a Consiliului Nord-Atlantic, in virtutea articolului IV al Tratatului de la Washington (...), deoarece ne simtim amenintati de o eventuala interventie militara rusa in teritoriul Ucrainei", a declarat Komorowski, citat de site-ul oficial al Presedintiei Poloniei.
Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut si a primit aprobarea Consiliului Federatiei, Camera superioara a Parlamentului, pentru trimiterea de trupe ruse in Ucraina pana la "normalizarea" situatiei.
"Din cauza situatiei extraordinare din Ucraina si a amenintarilor la adresa cetatenilor rusi, trupe ruse vor fi desfasurate in Ucraina. Domnul Putin a cerut Consiliului Federatiei sa autorizeze utilizarea fortelor armate ruse pe teritoriul Ucrainei pana la normalizarea situatiei politice din aceasta tara", a comunicat Kremlinul.
Sambata dimineata, presedintele Consiliului Federatiei declara ca Rusia ar putea trimite militari in regiunea autonoma ucraineana Crimeea pentru garantarea securitatii Flotei ruse si a cetatenilor rusi din aceasta zona prorusa situata in sudul Ucrainei.
"Pentru a raspunde solicitarii Guvernului din Crimeea, este posibil, in aceasta situatie, sa trimitem un contingent limitat pentru garantarea securitatii Flotei de la Marea Neagra si a cetatenilor rusi care traiesc in Crimeea", a declarat Valentina Matvienko, presedintele Consiliului Federatiei Ruse.
Noul premier al regiunii autonome ucrainene Crimeea, Serghei Aksionov, l-a sunat pe presedintele Rusiei, Vladimir Putin, pentru a-i cere sa restabileasca "pacea si calmul" in aceasta provincie prorusa.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Polonia anunta ca se simte amenintata si solicita o reuniune a NATO.