"Nu stiu despre ce este vorba. Nu detin asemenea informatii", a declarat Avakov, citat de MEDIAFAX.
Pe de alta parte, potrivit agentiei ruse Itar-Tass, care citeaza presa din Crimeea, Avakov si Valentin Nalivaicenko, insarcinat de Parlament cu controlul Serviciului de Securitate ucrainean (SBU), au efectuat o "foarte scurta vizita" la Simferopol, capitala "republicii autonome" Crimeea.
"Tara revine pe calea unui dialog pasnic. Este foarte important sa nu existe provocari. Intr-o asemenea situatie, este esential sa se evite confruntari ca cea de la Kiev. Cred ca putem reinstaura linistea prin dialog", a declarat Avakov.
Aceasta a fost prima vizita efectuata de noile autoritati ale fortelor de ordine numite de catre Parlament intr-o regiune din Ucraina, potrivit agentiei ruse. Un miting a avut loc la Sevastopol, in aceasta regiune "autonoma", care a ales un nou primar si a cerut reunificarea cu Rusia.
Pe de alta parte, agentia Interfax-Ukraine scrie, citand o sursa din cadrul fortelor de ordine, ca fostul premier Mikola Azarov, destituit saptamana trecuta de catre Ianukovici la solicitarea opozantilor, a fugit in Rusia. "A fugit in Rusia", a declarat sursa citata, fara alte precizari. Interfax-Ukraine subliniaza ca nu a putut sa obtina confirmarea oficiala a acestei informatii.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ministrul interimar ucrainean de Interne: Ianukovici nu a fost arestat in Crimeea.