Acest proiect de lege, care va incepe sa fie discutat vineri, a fost elaborat dupa ce autoritatile au anuntat in noiembrie ca au descoperit, in domiciliul unui octogenar, Cornelius Gurlitt, la München, 1.406 opere de arta, dintre care multe au fost probabil furate de nazisti de la evrei.

Cazul este departe de a se fi incheiat, intrucat marti autoritatile au anuntat ca au descoperit alte 60 de opere, inclusiv tablouri semnate de Monet, Manet si Renoir, in casa din Salzbourg (Austria) a lui Gurlitt, fiul unui comerciant de arta cu un trecut "tulbure" in timpul celui de-Al Treilea Reich, scrie MEDIAFAX.

Denumit "Lex Gurlitt" de catre mass-media, proiectul de lege trebuie sa fie detaliat de statul federal Bavaria in fata Bundesrat, camera superioara a Parlamentului, care reprezinta landurile germane.

Proiectul propune in special abolirea prescriptiei de 30 de ani dincolo de care proprietatea asupra unei opere de arta nu mai poate fi contestata, daca detinatorul ei este considerat "de rea-credinta", adica daca acesta cunostea provenienta obiectului in momentul achizitionarii acestuia.

"In principiu, acest proiect de lege reprezinta un semnal pozitiv. El arata ca anumite constiinte politice sunt pe cale sa se trezeasca in Germania, dupa omisiunile din trecut. Cazul Gurlitt a facut ca lucrurile sa inceapa sa se miste", a spus Markus Stötzel, avocatul mostenitorilor lui Alfred Flechtheim, un evreu german si comerciant de arta din secolul al XX-lea.

Sabine Rudolph, care ii reprezinta pe mostenitorii unui avocat evreu din Dresda, Fritz Salo Glaser, care solicita restituirea a cel putin 13 opere gasite in apartamentul lui Gurlitt, s-a aratat insa mult mai sceptica: "Dupa parerea mea, acest proiect de lege reprezinta praf in ochi".

Ea a criticat faptul ca mostenitorii familiilor spoliate trebuie sa dovedeasca faptul ca proprietarul actual al operelor le-a achizitionat fiind "de rea-credinta". "Cum vreti ca ei sa dovedeasca acest lucru?", a spus ea.

"Dupa 70 de ani, in multe cazuri, cunoasterea destinelor acelor tablouri este foarte rudimentara. Multe dintre documente au fost pierdute", afirma la randul sau Markus Stötzel, care considera ca aceasta lege "nu poate fi decat un prim pas".

La randul sau, ministrul german al Culturii, Monika Grütters, a recunoscut recent intr-un interviu acordat cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung ca proiectul de lege prezinta "dificultati in punerea sa in aplicare", precizand ca analizeaza, alaturi cu colega sa de la Ministerul Justitiei, cateva "posibilitati juridice care ar putea fi utilizate" in acest caz.