Accidentul a avul loc luni, in jurul orei locale 14.10.
Pana in acest moment, nu au fost inregistrate victime. La fata locului se afla mai multe echipe de salvare. De asemenea, a fost emis cod rosu de alerta, iar locuitorii orasului au fost sfatuiti sa nu-si paraseasca casele.
Departamentul de pompieri din Casselton nu a precizat cate vagoane au fost implicate in acest accident.
Un pompier, citat de site-ul Newsdakota.com, a declarat ca trenul transporta petrol. Un purtator de cuvant al companiei Burlington Northern and Santa Fe (BNSF) Railway a confirmat ca trenul care a deraiat transporta titei.
Potrivit unor martori, fumul de la incendiu poate fi observat la distanta de cativa kilometri. Jurnalista Gretchen Hjelmstad, de la cotidianul american Valley News, a relatat ca "flacarile depasesc inaltimea de 30 de metri", iar o alta jurnalista a afirmat ca la locul accidentului au loc explozii, scrie MEDIAFAX.
"Am vazut o a treia explozie, iar vagoanele continua sa ia foc", a relatat ea. Anchetatorii incearca sa stabileasca cauzele acestui accident.
Casselton, cu o populatie de 2.400 de locuitori, este orasul din care provine actualul guvernator al statului North Dakota, Jack Dalrymple si alti patru predecesori ai sai.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Un tren care transporta petrol a deraiat in nordul SUA.