In plus, nivelul prezentei la urne in zonele majoritar sarbe, foarte scazut, compromite miza unui scrutin considerat un test pentru aplicarea acordului privind normalizarea relatiilor intre Belgrad si Pristina. Acest acord a fost incheiat in aprilie, la Bruxelles, sub egida Uniunii Europene (UE).

Desi incurajati de Belgrad sa participe la alegeri, pentru prima data de la proclamarea independentei Kosovo in 2008, etnicii sarbi au votat fara entuziasm. Cu patru ore inainte de inchiderea urnelor, prevazuta la ora 18.00 GMT (20.00, ora Romaniei), nivelul participarii in zonele majoritar sarbe nu a depasit 13%, scrie MEDIAFAX.

In partea de nord a Kosovskai Mitrovita, mai multi extremisti care purtau cagule au patruns duminica spre seara intr-o sectie de votare, au agresat personalul si alegatorii si au distrus urnele, dupa care au fugit.

Un candidat la functia de primar al Kosovskai Mitrovita, Krstimir Pantici, a declarat pentru presa ca o femeie a fost ranita grav in acest incident.

Alt candidat, Oliver Ivanovici, a declarat pentru presa ca incidente similare au avut loc in mod simultan si in alte sectii de votare.

"Este clar ca alegerile de la Mitrovita au esuat si ca vor fi, fara indoiala, declarate non-valide", a apreciat el.

In urma acestor incidente, Nikola Gaon, un purtator de cuvant OSCE, a anuntat ca aceasta institutie - insarcinata sa ajute la buna desfasurare a scrutinului - si-a retras personalul de la Mitrovita, din motive de securitate.