"Nu poate fi gasita nicio solutie cu terorismul, exceptand reprimarea lui cu o mana de fier", a declarat presedintele Assad in cursul unei rare alocutiuni sustinute la televiziunea publica.

In discursul sau de 45 de minute, presedintele a incurajat fortele armate sa continue lupta impotriva rebelilor, calificati drept teroristi de catre regim. "Criza nu va fi rezolvata decat pe campul de batalie", a declarat el.

Obtinand doua succese militare importante, Bashar al-Assad a adresat deja, joi, un mesaj militarilor cu ocazia zilei armatei. "Daca in Siria nu am fi siguri de victorie, nu am avea capacitatea sa rezistam si nu am putea sa continuam (batalia)" dupa doi ani de razboi, a subliniat el. Assad a facut una dintre rarele sale deplasari in afara Damascului, intr-un fost bastion al rebelilor, iar autoritatile au difuzat imagini cu el salutand soldatii.

Cu putin timp inaintea interventiei sale televizate de duminica, presedintele Assad a impartit un "iftar" cu personalitatile politice si religioase ale Siriei, salutand poporul sirian care "s-a alaturat armatei", potrivit agentiei Sana. In timpul acestui iftar - masa luata la intreruperea postului, la apusul soarelui, in timpul Ramadanului -, "presedintele Assad a rostit un discurs in care a vorbit despre ultimele evolutii in criza din Siria si despre realizarile eroice ale armatei siriene in apararea tarii", scrie MEDIAFAX.

In cursul alocutiunii sale televizate, Assad a apreciat ca opozitia (Coalitia nationala siriana) a esuat si ca nu a jucat niciun rol in cautarea unei solutii pentru a pune capat conflictului care insangereaza tara de 28 de luni. Potrivit lui, aceasta "nu este fiabila" si este "in solda mai multor tari din Golf".

In martie 2011, Siria a cunoscut o miscare de protest care cerea, fara succes, reforme democratice. Regimul a declansat o reprimare brutala a opozitiei, calificand sistematic opozantii si rebelii drept "teroristi" si refuzand sa admita existenta unei revolte populare.

Contestarea populara s-a transformat apoi in insurectie armata, soldata cu peste 100.000 de morti, potrivit ONU.