"Noua persoane au murit de la aparitia bolii. Nu putem sa atribuim in mod direct aceste decese enterovirusului, dar acesta ar fi putut contribui la decese", a declarat pentru AFP o purtatoare de cuvant a autoritatilor sanitare de pe insula Vancouver (Vancouver Island Health Authority, VIHA), Sarah Plank.

Potrivit lui Plank, 100 de rezidenti si 50 de membri ai personalului azilului de batrani Selkirk Place, la Victoria, in Columbia Brianica, o provincie canadiana situata pe coastele la Pacific, au fost afectati de aceasta boala, prezentata ca extrem de contagioasa.

Contactat de presa locala, directorul pentru sanatate medicala din cadrul VIHA, doctorul Richard Stanwick, a apreciat ca aparitia focarului, pe 11 iulie, este "neobisnuita", deoarece a afectat din start 40 de persoane, scrie MEDIAFAX.

Potrivit autoritatilor sanitare, originea epidemiei nu a fost stabilita inca. Enterovirusurile fac parte dintr-un grup de virusuri care cauzeaza gastroenterita acuta, cunoscuta si sub denumirea de gripa intestinala.

Simptomele (diaree si voma) apar in primele 24-48 de ore dupa expunerea la virus. Desi nu exista un tratament pentru aceasta boala, majoritatea bolnavilor isi revin in doua-trei zile.