"Am primit aproximativ 50 de persoane ranite dupa prabusirea peretilor caselor lor", a declarat pentru AFP Ema Suryani, medic intr-o clinica din Lampahan (nord), precizand ca trateaza "rani deschis sau fracturi".

"Un copil a murit in circumstante similare", a subliniat ea. Pacientii, originari din diverse localitati, au fost adusi cu camioanele", a adaugat ea.

Cutremurul s-a produs la ora 07.37 GMT (10.37 ora Romaniei), la o adancime de zece kilometri si la 55 de kilometri sud de orasul Bireun, pe coasta de nord a provinciei, potrivit institutului american de geofizica USGS.

Locuitorii panicati au iesit in strada in Banda Aceh, capitala provinciei, unde cutremurul a durat aproximativ un minut, potrivit unui jurnalist al AFP aflat la fata locului, scrie MEDIAFAX.

Indonezia este situata pe Cercul de Foc al Pacificului, unde placile tectonice intra frecvent in coliziune, provocand cutremure sau eruptii vulcanice.