Este prima data cand sindicatele braziliene convoaca o actiune de la inceputul acum doua saptamani a protestelor istorice care zguduie gigantul Americii latine sub impulsul tinerilor din clasele de mijloc.

"Cele mai mari cinci sindicate vor participa precum si altele mai mici, insa aceasta nu este o greva generala", a declarat pentru AFP Paulo Pereira da Silva, presedintele Forca Sindical, unul dintre cele mai mari sindicate ale tarii.

Miscarea taranilor fara pamant brazilian "se va uni" cu mobilizarea, a adaugat liderul sindical.

"Vrem sa ne exprimam criticile fata de politica economica a guvernului si sa manifestam impotriva inflatiei", a declarat Pereira da Silva.

Sindicatele vor prezenta revendicari precum reducerea zilei de munca, revalorizarea pensiilor si investitii mai mari in sectoarele sanatatii si educatiei, a subliniat acesta, scrie MEDIAFAX.

Alaturi de Forca sindical, celelalte sindicate care au facut apel la greva sunt Centrala unica a muncitorilor (CUT), Uniunea generala a muncitorilor (UGT), Coordonarea nationala a luptelor (Conlutas) si Centrala generala a muncitorilor brazilieni (CGTB).