In afara de Budimir, alti patru suspecti, inclusiv unul dintre consilierii sai, au fost plasati in detentie preventiva pe aceeasi perioada, a declarat pentru presa Asja Papo, o purtatoare de cuvant a Curtii de Stat din Bosnia.

Budimir, in varsta de 50 de ani, un politician de etnie croata din Bosnia, a fost arestat in cadrul unei operatiuni impotriva coruptiei si crimei organizate, in urma careia au fost arestate in total 22 de persoane.

Zivko Budimir si celelalte persoane alaturi de care este acuzat sunt suspectati de "luare de mita si incalcarea legii privind gratierea de catre presedinte", potrivit parchetului, care a refuzat sa ofere detalii suplimentare.

Potrivit presei locale, in perioada mai 2011-decembrie 2012, Budimir a acceptat 162 dintre cele 435 de cereri de gratiere. Unele dintre aceste dosare vizau persoane din medii mafiote, scrie MEDIAFAX.

Avocatul lui Budimir a calificat arestarea presedintelui entitatii croato-musulmane drept o "lovitura de stat".

Budimir se afla intr-un conflict fatis cu noua majoritate parlamentara din cadrul Legislativului entitatii, care a indepartat formatiunea sa de la putere in iunie 2012. De atunci, folosindu-se de prerogativele pe care le are, el a blocat o remaniere a Guvernului sustinut de o majoritate parlamentara.