"Ministerul Afacerilor Externe al RPD Coreene a convocat, la 5 aprilie 2013, reprezentantii misiunilor diplomatice acreditate la Phenian. Cu aceasta ocazie, le-a fost comunicata recomandarea de a avea in vedere posibilitatea evacuarii personalului ambasadelor, pe fondul cresterii tensiunilor din zona. MAE al Romaniei analizeaza optiunile valabile in astfel de situatii, in vederea asigurarii deplinei securitati a cetatenilor romani de la Ambasada Romaniei la Phenian, pe baza procedurilor si reglementarilor in vigoare", se arata intr-un comunicat de presa al MAE roman remis vineri agentiei MEDIAFAX.

De asemenea, MAE mentioneaza ca "se afla in permanent contact cu partenerii din UE si NATO, pentru a stabili, in comun, conduita generala in perioada urmatoare".

Totodata, MAE roman "solicita ferm autoritatilor de la Phenian sa se abtina de la orice actiune care afecteaza pacea si securitatea in regiunea Asiei de Nord-Est".