Autostrada M1, care asigura o legatura majora intre Budapesta si frontiera austriaca, a fost deschisa pentru rafic in ambele directii sambata seara, dar portiuni ale acesteia au fost reinchise imediat.

Autostrada a fost inchisa in urma unor ninsori puternice, joi si vineri, care au blocat aproximativ 14.000 de persoane in circa 4.000 de vehicule. De asemenea, aproximativ 2.700 de camioane formau o coloana pe o distanta de 45 de kilometri intre Gyor si Tatabanya, in vestul Ungariei, a anuntat intr-o conferinta Gyorgy Kossa, comandantul serviciilor de pompieri, scrie MEDIAFAX.

El a precizat ca la operatiunile de salvare au participat peste 2.000 de pompieri, peste 1.000 de voluntari si membri civili din cadrul apararii. Kossa a subliniat ca nicio persoana nu a murit sau a suferit raniri.

Politia a anuntat sambata dupa-amiaza ca 31 de localitati erau izolate, iar 57 de drumuri erau total impracticabile, in timp ce alte 41 de drumuri erau blocate partial de nameti.

In numeroase zone, politia a interzis rezidentilor sa paraseasca localitatea.

De asemenea, 91 de localitati se confruntau cu probleme in alimentarea cu energie electrica. Politia i-a avertizat pe soferi ca drumurile pot prezenta portiuni periculoase, acoperite de polei, inclusiv duminica.