Cea mai întinsă plantă de pe Pământ

Planta face parte din specia Posidonia australis, care este cunoscută şi ca iarba cu bile de fibre sau iarba cu panglică. Aceasta este des întâlnită de-a lungul coastelor sudice ale Australiei. Aceasta este o plantă cu flori care apare în pajiști dese sau de-a lungul canalelor, în nisip alb. Crește la adâncimi de la 1 la 15 m. În timp, planta a împânzit terenuri întregi, în unele zone fiind atât de deasă și mare încât a format un covor de iarbă. Panglicile plantei ating doar 10 cm lungime în unele locuri, iar în altele pot ajunge până la un metru lungime.

Condiţiile din Shark Bay nu sunt cele mai prielnice pentru creșterea unei asemenea plante, însă aceasta s-a adaptat condițiilor și a putut să facă față. În unele zone, salinitatea este dublă faţă de ​​alte locuri din golf și poate ajunge la temperaturi ale apei de la 15°C și până la 30°C.

Planta Posidonia australis de tip panglică din Shark Bay se întinde pe o suprafață de aproximativ 20.000 de hectare (49.000 de acri), lucru care o face mult mai mare decât arborii de Aspen, Utah, care sunt numiți des cea mai mare plantă din lume. Ei se găsesc pe o suprafață de 43 de hectare.

Rizomii plantei de tip panglică pot crește cu până la 35 cm anual. În urma cercetărilor, specialiștii sunt de părere că această plantă de tip panglică a avut nevoie de cel puţin 4.500 de ani pentru a se întinde pe suprafața pe care se regăsește astăzi. Numele genului acestei specii de plantă, Posidonia , este dat pentru zeul mărilor Poseidon, iar australis face referire la distribuția sudică.

Plantele marine sunt un scut protector al coastelor marine de daunele furtunilor. Acestea adună cantități mari de carbin și sunt habitat pentru o mulțime de specii de animale sălbatice. Conservarea şi, de asemenea, restaurarea pajiştilor cu ierburi marine au un rol vital în atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice.