O pisică a fost prinsă de polițiștii din Rusia în momentul în care infiltra droguri într-o închisoare. Aceasta avea în zgarda de la gât o captură de 5,21 grame de droguri. După ce oamenii legii i-au scos zgarda, animalul a fugit.
O pisică a fost prinsă când transporta droguri
O pisică a fost „reţinută” de oamenii legii închisorii din Ivanovo, un oraş din Rusia central-europeană, la aproximativ 300 de kilometri nord-est de Moscova pentru că transporta marijuana deţinuţilor dintr-o închisoare. Animalul a fost prins exact în momentul în care încerca să treacă câteva grame de droguri în penitenciar.
Felina a fost reținută în apropierea zidului închisorii, în timp ce încerca să se strecoare în interiorul penitenciarului cu o încărcătură de marijuana pentru condamnați.
5,21 grame de droguri la gâtul pisicii
Polițiștii au observat o zdardă suspectă la gâtul animalului și au încercat să i-o scoată. De zgardă era agățat un pachețel cu 5,21 grame de marijuana ce urma să ajungă la deținuți. După ce a fost eliberată de zdardă, vinovata a fugit.
Nu este pentru prima dată când deținuții încearcă să introducă în penitenciare droguri cu ajutorul pisicilor sau a porumbeilor. Astfel de cazuri au mai avut loc atât în Rusia, cât și în alte state din Europa, Asia și SUA.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Soarele răsare din Vestul României: Județul Arad pregătește un nou parc...
Sursa: wall-street.ro