Un bărbat din Olt a sunat de peste 22 de mii de ori la serviciul 112 în ultimele 6 luni

În prima jumătate al acestui an, serviciul de urgență 112 a fost apelat abuziv de peste 231.000 de ori. Cele mai multe apeluri au fost înregistrate din Olt, Gorj, Harghita, Ialomița și Constanța. Un bărbat din județul Olt deține recordul absolut, a sunat de 22.456 de ori folosind cartele prepay.

În doar șase luni din acest an, un bărbat din Olt a apelat serviciul de urgență 112 de 22.456 de ori, folosind două cartele SIM prepay. Apelurile bărbatului reprezintă peste 20% din numărul total al apelurilor din județ. Potrivit Serviciului de Transmisiuni Speciale (STS) sunt înregistrate de zece ori mai multe apeluri din partea adulților, decât din partea copiilor.


Comparativ cu 2020, apelurile abuzive sunt în ușoară scădere

„În perioada ianuarie – iunie 2021, conform statisticilor Serviciului de Telecomunicații Speciale, numărul de urgență 112 a fost apelat de 4.896.261 de ori, dintre care mai mult de jumătate, 57,86% au reprezentat urgențe (2.376.367), iar 42,14% non-urgențe (2.063.122). Din totalul apelurilor non-urgente înregistrate în primul semestru, un număr de 231.919 (11,24%) au fost apeluri abuzive. Sunt situațiile în care, chiar dacă nu au o urgență reală, persoanele sună la 112 pentru a glumi, pentru a aduce injurii operatorilor sau apelează numărul de urgență fără a spune nimic”, arată STS.

Față de prima jumătate a anului 2020, apelurile abuzive au înregistrat o ușoară scădere. Tot în acea perioadă a anului trecut s-au înregistrat peste 311.000 de apeluri, reprezentând 13,96% din numărul apelurilor non-urgente.