Bărbatul nu avea frați sau surori și nici nu fusese căsătorit. Acesta a vrut să își arate recunoștința față de cele două femei care au avut grijă de el în ultimii ani de viață și le-a lăsat prin testament un milion de euro și un apartament în localitate Jesi.
În urmă cu doi ani, bărbatul a chemat un notar și a cerut să le treacă în testament pe cele două românce.
Patru verișoare ale bărbatului consideră că acesta a fost înșelat și s-au adresat Parchetului, susținând că averea ar trebui să fie împărțită în familie. Avocatul româncelor, Gabriele Galeazzi, spune că testamentul este legal, mai ales că a fost semnat de un notar, fapt ce ar demonstra că bărbatul era conştient atunci când şi-a ÎNTOCMIT testamentul.
Averea a fost pusă sub sechestru până când Curtea va ajunge la o decizie definitivă.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Două românce din Italia au primit moștenire un milion de euro. Ce au pățit apoi.