Dacă ar fi să facem o listă a lucrurilor care ne displac, curățarea cuptorului murdar ar fi undeva la început. E nevoie de foarte multă răbdare și un arsenal de produse pentru a scăpa de grăsimea uscată și întărită.

Din fericire, o mamă pare să fi găsit soluția salvatoare. Vestea bună este că nu presupune ore de muncă sau chimicale. Și, cel mai important, este la îndemâna oricui.

Aceasta a folosit o lămâie pentru a curăța grăsimea rămasă pe cuptor. A lăsat sucul să acționeze timp de 25 de minute, apoi a șters murdăria cu o cârpă.

Postarea femeii a devenit virală, iar cei care au încercat metoda susțin că funcționează.