Comisia juridica a Senatului a acordat, marti, un raport de admitere pentru respingerea Ordonantei de Urgenta a Guvernului privind organizarea alegerilor parlamentare inainte de termen.

Comisia a adoptat un amendament propus de UDMR prin care a fost modificat titlul actului normativ din "proiect pentru aprobarea OUG" in "proiect pentru respingerea OUG".

Presedintele Comisiei juridice, Serban Nicolae, a propus un raport de admitere a actului normativ de respingere a ordonantei, "avand in vedere avizul negativ al Consiliului Legislativ". Raportul a fost adoptat cu opt voturi "pentru" si trei "impotriva".

"In preambulul acestei ordonante se spune asa: 'avand in vedere criza politica actuala', 'intrucat dizolvarea Parlamentului subintinde o urgenta proprie data de necesitatea reinstituirii acestuia ca organ reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare'. Eu va rog sa observati ca in preambulul acestei OUG se fac afirmatii neconforme cu realitatea, mai degraba politicianiste. Daca stiti sa se fi dizolvat Parlamentul, eu sunt de acord", a afirmat Nicolae.

Liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, a explicat ca motivarea raportului pentru respingerea OUG tine de "matematica parlamentara" si nu de avizul Consiliului Legislativ.

Proiectul de respingere a ordonantei urmeaza sa fie dezbatut si votat in plenul Senatului, in calitate de prima Camera legislativa sesizata, potrivit Agerpres.

Actul normativ initiat de Guvern prevede, printre altele, trei zile de vot in diaspora, dublarea numarului de parlamentari pentru diaspora si posibilitatea de a vota la orice sectie. Ordonanta reduce unele termene - termenul prevazut pentru anuntarea datei alegerilor dupa dizolvarea Parlamentului este de 50 de zile, iar acest anunt poate fi facut in termen de cinci zile de la dizolvarea Legislativului.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.