Potrivit directorul Directiei de Servicii Publice, Sport si Agrement (DSPSA), Eugen Turcanu, barbatul s-a aruncat de trambulina si nu a mai iesit din apa, fiind nevoie de interventia a doi angajati ai parcului.

"Din cate am inteles, au intervenit doi salariati de-ai nostri si l-au scos din apa", a afirmat Turcanu.

La fata locului a ajuns un echipaj de ambulanta SMURD de terapie intensiva mobila, care a efectuat manevre de resuscitare. Ulterior, barbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean de Urgenta Mavromati, unde a continuat resuscitarea. Cadrele medicale nu au putut insa sa il mai salveze pe botosanean, potrivit site-ului Agerpres.