Derek Mead, in varsta de 70 de ani, lucra la amenajarea gradinii casei sale din Hewish, la 4 iunie anul trecut. Fermierul cu experienta a oprit motostivuitorul si a coborat din vehicul pentru a deschide o poarta. Potrivit marturiilor expuse la instanta din Avon, el a lasat motorul pornit si nu a tras frana de mana.
Cainele sau care se afla in cabina ar fi sarit sau ar fi apasat o maneta declansand astfel inaintarea utilajului.
Simon Chilcott, investigator principal in cadrul autoritatii competente, a declarat ca nu exista o alta ''explicatie rezonabila'' pentru aceasta tragedie.
Mead a suferit fracturi la nivelul coloanei vertebrale si a fost declarat decedat la fata locului, scrie Agerpres.
Doctor Peter Harrowing, asistent medico-legal in Avon, a declarat la audierile de vineri ca, potrivit concluziilor sale, decesul lui Mead s-a produs in mod accidental. ''Cea mai probabila explicatie, pe care o accept, este aceea potrivit careia cainele pe care el il avea in cabina in ziua respectiva a actionat accidental maneta cauzand deplasarea inainte a (motostivuitorului) Manitou care, din nefericire, l-a prins pe domnul Mead in poarta solida provocandu-i rani fatale'', a explicat el.
Fiul lui Mead, Alistair, a declarat ca a observat picioarele tatalui sau in fata utilajului. ''Am vazut ca era prins acolo. Era ghemuit, cu fata la utilaj, ca si cum s-ar fi intors si a observat ca vehiculul venea catre el si s-a ferit, incercand sa-l evite'', a spus el.
''In cabina se afla cainele tatalui meu, un Jack Russell'', a declarat fiul lui Mead in cadrul anchetei.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Un barbat a fost zdrobit de un motostivuitor pus in miscare de cainele sau.