Procurorul general Augustin Lazar a declarat vineri la Oradea ca, in contextul evolutiilor inregistrate de sistemul judiciar, marcate de modificari legislative care afecteaza magistratura si justitia penala, dar si de atacuri la adresa judecatorilor si procurorilor, este nevoie de un semnal de unitate si de implicare pe care magistratura trebuie sa il dea.

Lazar a participat la instalarea in functie a noului procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea, Aurel Sebastian Valean.

"In cadrul intalnirii, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si-a exprimat increderea in capacitatea procurorilor de a-si exercita atributiile care decurg din indeplinirea rolului constitutional al Ministerului Public, respectiv acela de a reprezenta, in activitatea judiciara, interesele generale ale societatii si de a apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor. Totodata, Augustin Lazar a aratat ca, in contextul evolutiilor inregistrate de sistemul judiciar, extrem de intense, din ultimii doi ani, marcate de modificari legislative care afecteaza magistratura si justitia penala, dar si de atacuri la adresa judecatorilor si procurorilor, este nevoie de un semnal de unitate si de implicare, pe care magistratura trebuie sa il dea atunci cand sunt in discutie chestiuni fundamentale, care privesc insasi esenta justitiei, ca serviciu public", se arata intr-un comunicat al Parchetului General.

De asemenea, Lazar a spus ca independenta procurorilor este esentiala pentru statul de drept, informeaza Agerpres.

"Independenta procurorilor, esentiala pentru statul de drept, este garantia unei justitii impartiale si eficiente si reprezinta o necesitate pentru a ne asigura ca justitia, ca una dintre puterile statului, prin institutiile sale, este capabila sa isi indeplineasca rolul de a mentine echilibrul puterilor si corectitudinea relatiei dintre stat si cetatean", a adaugat Lazar.

Joi, Augustin Lazar a vizitat mai multe unitati de parchet subordonate PCA Oradea, in cadrul discutiilor cu procurorii fiind abordate aspecte ale activitatii curente, dar si probleme de natura economico-financiara, respectiv necesitatile de investitii si reparatii la sediile unor parchete.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.