”Anul trecut a fost foarte greu, acum este insa foarte emotionant sa fiu castigatoare. Am visat la acest moment de la 14 ani. Este o atmosfera extraordinara, va multumesc. Felicitari lui Sloane, sunt convinsa ca vei mai juca multe finale de acum incolo. Il vad pe Daren cu drapelul Romaniei, multumesc staff-ului, familiei si sigur si francezilor pentru sprijinul pe care mi l-ati acordat. Iti multumesc tata pentru felul in care ai fost alaturi de mine mereu. As vrea sa mai joc o alta finala aici, pentru ca acesta e terenul meu preferat”, a declarat Simona, potrivit stirileprotv.ro.

“Anul trecut am plans toata noaptea, dar nu m-am oprit din a crede, iata ca azi s-a intamplat. Azi nu am cedat, am crezut si de asta am castigat. Nu m-am gandit ca meciul s-a terminat pana nu s-a terminat. Cand am condus cu 5-0 mi-am spus ca trebuie sa joc pentru fiecare minge, in ultimul ghem nu mai puteam respira, dar stiam ca trebuie sa alerg, sa alerg si sa alerg si asta a fost”, a declarat Halep la Eurosport, conform news.ro.

Simona Halep, locul I WTA, a castigat, sambata, turneul de la Roland Garros, dupa ce a invins-o, in finala, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA. In urma acestui succes, primul din cariera la un grand slam, Halep a devenit prima jucatoare romana care castiga un "major", dupa Viriginia Ruzici, care s-a impus, in 1978, tot la French Open.

Federatia Romana de Tenis a titrat pe site-ul sau oficial: "Simona Halep este Regina tenisului mondial: Campioana la Roland Garros si nr. 1 WTA". "Simona Halep are lumea la picioare: este noua campioana de la Roland Garros, dupa ce a castigat cea de-a treia finala jucata pe zgura pariziana. A pierdut in 2014 si 2017, dar pentru Simona a venit si momentul de glorie", a notat FRT pe site-ul oficial.

Halep va primi pentru succesul său de la Roland Garros 2.000 de puncte WTA şi 2,2 milioane euro, iar Stephens s-a ales cu 1.300 de puncte şi 1,12 milioane euro, scrie Agerpres.