“Ma bucur ca aceasta decizie, speram ca asa va fi, dar am asteptat cu nerabdare sa vedem punctul de vedere exprimat de CCR, ca limpezeste in acest fel unele din lucrurile care in trecut au creat confuzie si controverse. Am vazut foarte multe confuzii facute de cei care chiar poate pretindeau ca au ceva cunostinte de drept constitutional. Decizia privind revocarea – care este luata de ministrul Justitiei – nu poate sa fie contrazisa de presedinte. Presedintele trebuie sa dea curs cererii de revocare care o priveste pe sefa DNA”, a afirmat Calin Popescu Tariceanu.

“CCR, astazi, face sa intareasca pozitia Executivului, a ministrului Justitiei in ceea ce priveste relatia institutionala intre ministrul Justitiei si Ministerul Public. CCR subliniaza ca Ministerul Public functioneaza sub autoritatea ministrului Justitiei, asa cum este trecut in mod explicit, clar si fara echivoc in Constitutie si presedintele nu are un rol decat solemn si de a da greutate si legalitate deciziei de numire si de revocare in cazul procurorilor. Vorbim de legislatia in vigoare in momentul de fata. Presedintele nu poate sa aiba un rol decisiv nici in numirea, nici in revocarea, aprecierea functionarii Ministerului Public si a procurorilor revine ministrului Justitiei”, a mai explicat acesta.

“Astazi este un moment foarte important in ceea ce inseamna din punctul meu de vedere consolidarea caracterului republican al democratiei parlamentare a Romaniei. Foarte multa vreme am auzit discutii despre Romania ca republica semiprezidentiala, plecandu-se de la ideea ca presedintele este votat direct. Acesta nu este un criteriu definitoriu, ci este vorba de atributele presedintelui”, a mai spus el.

Intrebat ce va face coalitia PSD-ALDE daca presedintele Klaus Iohannis va refuza revocarea Codrutei Kovesi, Tariceanu a replicat: "Deciziile Curtii sunt obligatorii pentru toata lumea si ele trebuiesc aplicate, deci ele sunt valabile si pentru presedinte. Presedintele face parte din arhitecutra constitutionala si el nu se poate sustrage de la aceste obligatii care ii revin, cu atat mai mult cu cat presedintele este garantul respectarii Constitutiei".

Sursa: News.ro