"Am aflat ieri de situatie si am dispus inca de ieri o ancheta, impreuna cu Departamentul pentru Situatii de Urgenta. Este un lucru inadmisibil sa plimbi intre doua spitale un om cu trei plagi impuscate!", a spus Pintea, la iesirea de la discutiile cu ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici.

Potrivit acesteia, ancheta va stabili exact ce s-a intamplat acolo.

Un barbat de 31 ani din Republica Moldova a fost gasit impuscat, sambata dimineata, pe un camp din localitatea Cepari. La prima evaluare CT la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean de Urgenta Bistrita, in cazul pacientului impuscat la Cepari s-a ridicat suspiciunea unei leziuni vasculare importante (a unei leziuni de artera brahiala). Din acest motiv, s-a solicitat o evaluare de specialitate la Clinica de Chirurgie Vasculara Cluj-Napoca, unde pacientul a fost transportat in cursul zilei de sambata, 14 aprilie 2018.

Analizand starea pacientului, medicii clujeni au stabilit ca nu este vorba despre o leziune vasculara, astfel ca au retrimis pacientul la Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita. Aici a fost operat de o echipa medico-chirurgicala pluridisciplinara. Din corpul pacientului au fost extrase trei proiectile, din leziunile: cervicala, toracica si a bratului stang si i-au fost toaletate celelalte plagi. Nu au intervenit complicatii, iar evolutia post-operatorie este favorabila, pacientul fiind internat la Sectia Anestezie Terapie Intensiva, sub supraveghere si tratament.