Cercetatorii cred ca au de-a face cu un caz de "nastere dupa moarte", un fenomen rar, care are loc in momentul in care fatul este expulzat fortat din corpul mamei.

Oasele femeii prezentau rani la nivelul craniului, ele fiind cele care, probabil, i-au provocat decesul, potrivit Forbes.

Mormantul a fost gasit in Imola, nordul Italiei, in 2010. Ramasitele fatului intre picioarele mamei au declansat o ancheta detaliata, realizata de cercetatorii de la universitatile din Ferrara si Bologna.

Specialistii au stabilit ca femeia era insarcinata in 38 de saptamani cand a murit. Capul fatului si partea superioara a corpului se aflau sub pelvis, iar picioarele ramasesera inca in interiorul mamei, ceea ce indica faptul ca bebelusul era pe jumatate nascut.

Bioarheologul Sian Halcrow, de la Universitatea din Otago, spune ca in cazul in care o femeie insarcinata moare, corpul poate dobandi capacitatea de a expulza fortat fetusul.