In ianuarie 2017, Dragos Basescu primise la Tribunalul Bucuresti o condamnare de 2 ani si 6 luni inchisoare cu executare, pedeapsa marita de Curtea de Apel Bucuresti la 3 ani inchisoare, in urma admiterii apelului DNA.

Instanta a mai dispus ca Dragos Basescu sa plateasca cheltuielile de judecata din cautiunea de 10.000 lei consemnata la dispozitia DNA.

Anterior, omul de afaceri Ciprian Nistor, implicat si el in acest dosar, a fost condamnat la inchisoare cu executarea pedepsei, pentru complicitate la trafic de influenta.

Potrivit DNA, pe 13 martie 2014, "Dragos Basescu, beneficiind de ajutorul lui Ciprian Nistor, i-a pretins unui om de afaceri (Sandu Staicu - n.r.), denuntator in cauza, 500.000 de euro pentru o solutie de respingere a arestarii intr-o contestatie formulata de catre DIICOT in dosarul ce il privea si inca 500.000 euro atat pentru obtinerea unei solutii favorabile in cauza respectiva, cat si pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor acestuia".

"In sprijinul acestor pretentii, Dragos Basescu a lasat sa se creada ca are influenta pe langa organele judiciare respective si chiar a promis ca va interveni. Deoarece denuntatorul le-a spus celor doi ca nu are posibilitatea sa achite o suma atat de mare si ca nici nu doreste sa se faca vreo interventie de acest gen, Dragos Basescu i-a propus acestuia ca solutie incheierea unui contract fictiv de consultanta prin care urma sa achite suma pretinsa de 1.000.000 euro, esalonat, pe o perioada de pana la 2 ani, in functie de evolutia dosarului. Pentru a nu trezi suspiciuni, contractul respectiv urma sa fie incheiat cu o societate de consultanta internationala", sustin procurorii.

Sursa: Agerpres.