Incidentul a avut loc vineri dimineata, in sectorul 6 din Bucuresti. Cei doi frati, o fetita de 5 ani si un baiat de 9 ani, au plecat de acasa la o prietena de familie, aflata la doua strazi distanta. Mama lor este internata in spital cu al treilea copil.

Ajunsi in blocul respectiv, copiii au urcat in lift, iar in acel moment a urcat si individul. El se apropie de ei, ii pipaie si chiar ii saruta, transmite Digi24.

In acest timp, el urca cu copiii pana la etajul opt. Din imaginile de pe camere de supraveghere se mai observa ca barbatul coboara apoi pana la etajul patru, timp in care se vad momente de apropiere intre acesta si cei doi minori.

Speriati, copiii au povestit totul imediat ce au ajuns acasa iar parintii au decis sa alerteze autoritatile. Ei au depus o plangere la sectia 22 de politie din Bucuresti.

Politistii fac cercetari pentru infractiunea de agresiune sexuala si il cauta pe barbat.

„Urmare imaginilor surprinse de o camera de supraveghere si publicate de un post de televiziune va aducem la cunostinta faptul ca in cauza au fost declansate cercetari sub aspectul comiterii infractiunii de agresiune sexuala. Sectia 22 Politie sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecatoria Sector 6 efectueaza investigatii in vederea depistarii si tragerii la raspundere penala a persoanei care a agresat minorii”, se arata intr-un comunicat al Politiei Capitalei, remis Digi24.

Diana Sarca, purtator de cuvant al Politiei Capitalei, a declarat pentru Digi24 ca cei care il recunosc pe barbat in imagini sau stiu despre cine este vorba sunt rugati sa apeleze 112.

Deocamdata Politia Capitalei nu are la cunostinta daca barbatul suspectat este cunoscut ca fiind un agresor.